De ceva timp lucrez la un raport despre relaţiile de comerţ şi investiţii dintre România şi Republica Moldova şi sunt câteva lucruri care m-au surprins în cercetarea pe care am făcut-o. Cum Moldova a fost un subiect fierbinte pe tot parcursul anului 2009 din cauza crizei politice, a protestelor de stradă şi a neaşteptatei victorii în alegeri a necomuniştilor, vă invit să citiţi câteva dintre ele.

1. ISD
Deşi relaţiile comerciale sunt destul de bune şi România este principala destinaţie a exporturilor moldoveneşti, nu acelaşi lucru se poate spune despre investiţiile moldoveneşti în România. ISD-urile au crescut mult mai lent decât comerţul şi particularitatea lor este că sunt realizate de cele mai multe ori de investitori individuali care deschid sau cumpără afaceri în România. Foarte rar se întâmplă să fie companii moldoveneşti care „branşează” peste Prut – din cele mai mari 50 de firme româneşti cu capital majoritar moldovenesc, sunt doar 5 deţinute de alte firme.

Cei mai mari investitori moldoveni sunt nu în domeniul agroalimentar, unde Moldova are avantaj comparativ, ci în mod surprinzător în domeniul energetic. Posibila explicaţie rezidă în relaţiile construite de investitorii individuali în zona serviciilor secrete, care le-a permis să deţină poziţii economice importante în acest sector economic cheie. Spre exemplu, cel mai mare investitor moldovean deţine un grup care, printre altele, aprovizionează cu păcură termocentralele româneşti şi are şi o licenţă de distribuţie a curentului electric.

Moldova prezintă avantaje certe pentru investiţii: costurile scăzute cu forţa de muncă şi cu construcţiile industriale, facilităţile fiscale (scutire de taxe pe profitul reinvestit), accesul firmelor pe piaţa CSI fără taxe vamale, apropierea lingvistică şi, surprinzător, predictibilitatea tranzitului vamal al mărfurilor. Spre deosebire de poveştile de groază ale antreprenorilor români din anii ’90 despre comportamentul „rent-seeking” al vameşilor români – care fie îşi opreau din bunurile importate, fie creau diverse obstacole pentru a extrage mită – în cazul Moldovei nu se întâmplă lucruri de genul acesta.

2. Comerţul bilateral
În ciuda faptului că România a intrat în Uniunea Europeană şi acordul de liber schimb cu Moldova a luat sfârşit, comerţul bilateral a continuat să crească şi după 2007. Acest lucru pare paradoxal, ţinând cont că produsele româneşti au devenit relativ necompetitive ca preţ în raport cu cele din CSI şi din celelalte state în curs de aderare la UE (CEFTA), cu care Moldova are încheiate acorduri de liber schimb. Un frigider produs în România sau în oricare ţară UE este supus unei taxe vamale de 20%, însa unul produs în Croaţia, Ucraina sau Kazahstan este scutit de taxe vamale. În urma discuţiilor avute cu manageri de export a rezultat că o potenţială explicaţie este faptul că prin intrarea în UE produsele româneşti au trebuit să se alinieze unor standarde superioare şi acest lucru le-a făcut competitive sub aspectul calităţii.

În 2009 se preconizează că importurile moldoveneşti vor scădea o dată cu consumul. Această scădere este dată de criza economică pe care această ţară o traversează. Moldova are expunere la criza economică mondială nu atât din cauza scăderii pieţelor de export sau a fugii capitalului speculativ, precum alte economii emergente, ci din cauza scăderii economiilor ţărilor în care lucrează cetăţenii moldoveni. Moldova este a doua ţară din lume ca procent al remitenţelor în PIB (38,3% în 2007) şi scăderea economiilor vestice – cu precădere a sectorului construcţiilor – i-a forţat în şomaj sau le-a redus veniturile disponibile multor moldoveni plecaţi la muncă în străinătate.

3. Micul comerţ de frontieră
Deşi într-un numar mai mic, basarabenii sunt prezenţi în pieţele din Galaţi, Vaslui, Bârlad şi Iaşi şi după intrarea României în Uniunea Europeană. Întrucat nu exista un tratat care să faciliteze micul trafic de frontieră, moldovenii care locuiesc în apropierea graniţei trebuie să obţină viză pentru a putea intra în România. Cu toate că obţinerea unei vize este un proces costisitor, că au limitări drastice la cantitatea de produse pe care o pot transporta spre vânzare peste graniţă şi că oraşele româneşti în care îşi desfac marfa nu sunt nici pe departe unele bogate, pentru basarabenii din satele de lângă graniţă este în continuare profitabil să îşi vândă produsele agroalimentare în România.

Laurenţiu Ţîrcă

Reclame